Aboneaza-te

Soluţii anti-aging pentru estetica faciala – implanturile injectabile

O dată cu înaintarea în vârstă devenim conştiente sau de ce nu, conştienţi de efectele pe care timpul le lasă asupra noastră. De la apariţia primului rid realizăm că timpul nu stă în loc şi că fiecare vârstă atinsă e o etapă firească a vieţii, cu particularităţile ei, deşi uneori traumatizantă, pentru că ne dorim tinereţe fără batrâneţe şi… o faţă fără riduri. Tehnologiile avansate au făcut posibilă apariţia pe piaţă a unor produse foarte eficiente în tratamentul ridurilor şi nu numai.

Unul dintre acestea este Radiesse, implant injectabil fabricat de compania BioForm Medical Inc SUA.  Produsul a fost studiat in  laborator o perioadă de peste 10 ani, fiind considerat a fi unul dintre cele mai calitative si mai moderne implante utilizate in estetica faciala. Este 100% biocompatibil şi biodegradabil.

•    Produsul este compus din ioni de calciu şi fosfat care se găsesc în mod natural în ţesutul uman (dinţi şi oase). Este non-toxic, non-cancerigen, non-alergenic şi non-antigenic.

•    Radiesse este aprobat de toate forurile europene, avand CE Mark ”Best in Class” şi este de asemenea aprobat de FDA-SUA, cea mai severa instanta de control din domeniul medical.

•    Este singurul implant din lume cu 2 aprobari FDA printre care: “Soft tissue rejuvenation for all the body”

•    Singurul implant din lume cu aprobare FDA pentru intinerirea mainilor

•    In toata lumea sunt peste un milion de seringi vandute

•    Produsul sigura un lifting nechirurgical facial total

•    Este singurul produs la care studiile medicale independente au demonstrat ca face regenerare tisulara prin stimularea persistenta a producerii de colagen

De ce Radiesse?

1.    Deoarece autoritatile medicale recomanda folosirea produselor care sunt alcatuite din substante proprii organismului uman.

2.    Produsele care persista in organism mai mult de 2 ani nu mai sunt recomandate deoarece riscul de alergii sau de respingere este ridicat iar indepartarea lor nu se poate face decat pe cale chirurgicala.

Avantaje Radiesse:
-un tratament  non-chirurgical, simplu şi sigur, de înfrumuseţare, corectare şi contur

-efectul produsului este pe  durata de  18 -24 luni

-Utilizat ca si filler trateaza de doua ori mai multe riduri decat acidul hialuronic sau o cantitate similara de colagen

– produsul are cel mai bun raport calculat in functie de scorul cost/an, atat in privinta pretului substantei cat si al costului interventiei medicale.

Radiesse este fillerul ideal pentru riduri adanci, ridurile nazolabiale, barbie, nas, maini, pometi si buze. Este folosit si pentru marirea si reconstrucţia mamelonului.

Published in ANNALS OF PLASTIC SURGERY, oct 2007
Written by: Dr OANA VLASCEANU, Aesthetic medicine, Bucharest Romania

PUBLICAT DE ASEMENEA IN REVISTA SOCIETATII DE  MEDICINA ANTI-AGING 2007
Les nouvelles esthetiques- 2008

Comentarii

comentarii

14 Comentarii
  1. Vreau si eu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Am vazut ca aveti reducere 20% daca completez formularul
    VReau si eu injectii cu Radiesse

  2. buna,
    ca autoare a acestui articol nu pot decat sa te felicit pt alegerea facuta.
    Radiesse a castigat titlul de cel mai bun implant injectabil al anului 2009 !
    Te asteptam la o programare la clinica nostra.

  3. De unde se poate cumpara?

  4. m-ar interesa foarte tare ptr ridurile de pe fata si git pretul aproximativ care este?Astept raspuns

  5. astept si eu sa se deschida la constanta

  6. buna ziua,m-arinteresa f.tare acest procedeu non-chirurgical,se aplica pur si simplu pe rid ?sau se injecteaza ca acidul hialuronic? si mai am o intrebare f. importanta (pt. mine)cit costa sa zicem doar pt.ridurile(nu foarte mari )de pe buza superioara .astept raspuns.
    Multumesc

  7. care este pretul unei injectii cu acest produs?multumesc.

    • Elena iti multumesc pentru interesul acordat solutiilor Anti Aging. Tarifele sunt afisate pe site-ul Slimart la urmatoarea adresa:
      http://www.slimart.ro/tarife.html

      Daca aceasta pagina nu te ajuta te rog sa ne contactezi la unu din numerele de telefon afisate pe site. Iti multumim

  8. Buna!Ridurile se pot trata si cu ajutorul laserului printr-o singura sedinta?

  9. Vă recomand să verificaţi şi o variantă neinvazivă (cu rezultate vizibile după un sfert de oră de la aplicare) în lupta cu ridurile (şi nu numai …) : Galvanic Spa System II.
    Nu mai vorbesc de preţul unui tratament, care sfidează concurenţa.

  10. buna ziua m ar interesa produsul,procedeul,ce reactii adverse ar putea avea,si nu n ultimul rand pretul….

  11. unde sunt cabinete specialzate ptr acest nou produs??

  12. Nu cred ca veti posta acest comentariu, avand in vedere ca nu se incadreaza in spiritul elogiativ al articolului. Am facut si eu, in aprilie anul trecut, injectii cu Radiesse pentru corectarea santurilor nazolabiale si am fost foarte dezamagita de rezultat: dupa aproximativ o luna s-a resorbit complet, INCREDIBIL!!! Mi se garantase rezultatul cel putin 18 luni, de aceea am si optat pt acest filler in loc de acid hialuronic. Am semnalat aspectul doctorului respectiv si mi-a replicat ca probabil ma incadrez in procentajul de 1% nereusite, desi inainte de procedura nu mi s-a zis nimic de un eventual esec ci mi s-a garantat rezulatul cel putin 18 luni. Ori a fost o escrocherie si mi s-a injectat cel mai prost acid hialuronic, ori Radiesse nu este ceea ce se pretinde a fi.

  13. Pentru Daniela

    Unde ai facut injectiile cu radiesse pt. ca si eu vroiam sa optez pentru acest tip de produs antirid si mi-e teama ca nimeresc la aceeasi clinica. De ce nu faci public numele doctorului si al clinicii, pentru ca ascunzand acest lucru, incurajezi hotia unor escroci care se intituleaza doctori. Poate ca nu toate femeile care vor sa fie frumoase dispun de f. multi bani, unele fac eforturi mari pentru a-i economisi doar pentru a-si realiza un vis…. Iti sugerez sa dai in judecata doctorul „tepar” sau macar sa vorbesti cu un avocat. Ceea ce ti s-a intamplat tie se cheama inselaciune si ar trebui pedepsita. Evident, la noi orice e posibil, dar publica, te rog, numele doctorului pt. ca e bine sa stim si noi, semenele tale, de cine sa ne ferim. In plus, acest infractor merita „aratat cu degetul” !!!!!

Ultimele Articole

SlimArt FLOREASCA
Calea Floreasca, Nr. 91-111
Telefon: 0754.22.00.50