Aboneaza-te

Paula Seling Si Ovi Castiga Locul 3 La Eurovizion 2010


Paula Seling si Ovi au cucerit inimile europenilor cu melodia lor Playing with fire (Jucandu-ne cu focul), castigand locul 3 in concursul Eurovizion 2010. Spectacolul a fost organizat pe Telenor Arena din Oslo (Norvegia), iar finala a avut loc pe 29 mai, in fata a peste 120 de milioane de telespectatori din 45 de tari.

Participanti din 39 de tari europene s-au duelat in prima si a doua semifinala, ambele transmise de catre TVR 1 marti si joi. Pentru marea finala au fost selectate 20 dintre acestea. Cele 4 mari contributoare la bugetul Eurovizion (Marea Britanie, Germania, Spania si Franta) si Norvegia, castigatoarea de anul trecut, au fost acceptate din oficiu, in finala. Norvegia a pus la punct toate micile detalii ale unui spectacol grandios, de amploare, implicand sute de oameni din tarile participante.

Germania a castigat locul intai la finala Eurovizion, unde nemtoaica Lena, de numai 19 ani, a obtinut 246 de puncte, conducand detasat fata de ceilalti concurenti.

Locul secund la acestei editii Eurovizion a fost ocupat de turcii de la maNga, cu o melodie rock foarte interesanta.

Reprezentanti Romaniei au reusit performanta de a se clasa pe locul 3, cu 162 de puncte, egaland performanta Luminitie Anghel si a baietilor de la Sistem, de acum 5 ani. Un succes rasunator, neasteptat si nesperat de multi dintre romani, care, in topurile neoficiale, nu o clasau mai sus de locul 10. Piesa interpretata a fost compusa de Ovidiu Cernauteanu (Ovi), castigand selectia nationala, surclasandu-i pe Luminita Anghel si Catalin Josan.

Punctele acumulate de Romania, in concurs, au fost acordate de urmatoarele tari: Moldova (12 puncte), Portugalia, Spania, Norvegia si Suedia (10 puncte), Danemarca, Cipru, Marea Britanie si Israel (8 puncte), Irlanda, Slovenia si Azerbaijan (7 puncte), Serbia si Polonia (6 puncte), Albania, Islanda, Malta si Olanda (5 puncte), Grecia si Elvetia (4 puncte), Rusia si Letonia (3 puncte), Bosnia si Herzegovina, Turcia, Ucraina si Lituania (2 puncte), Slovacia, Belarus si Armenia (1 punct). In schimb, Romania a acordat Turciei 8 puncte, Moldovei 10 puncte, iar Danemarcei 12 puncte.

Una din principalele favorite ale editiei a fost Azerbaijanul, tara reprezenata de Safura, clasata doar pe locul 5.

Vizibil este faptul ca acest concurs international are tendinte geopolitice din ce in ce mai puternice, in detrimental calitatii pieselor prezentate.

Comentarii

comentarii

Ultimele Articole

SlimArt FLOREASCA
Calea Floreasca, Nr. 91-111
Telefon: 0754.22.00.50